Pentru a putea înţelege prezentul, trebuie să analizăm mai întâi … trecutul !
La un moment dat al vieţii, fiecare dintre noi este obsedat de ceva: unii sunt obsedaţi de funcţii, alţii sunt obsedaţi de bogăţiile materiale, iar alţii sunt obsedaţi de dorinţa de a şti ce urmează după această viaţă efemeră.
De multe ori ne place să ne lamentăm şi să îi criticăm pe cei ce se fac vinovaţi pentru o anumită situaţie.
Dar astfel de deprinderi nu sunt suficiente pentru ameliorarea condiţiei existenţiale.
A tolera perpetuarea unor factori care ne indispun este ca şi când am accepta să fim sclavi ai neputinţei, ai mediocrităţii, ai blazării şi ai neîmplinirii …
În ceea ce mă priveşte, în clipa de faţă, mă obsedează o întrebare : Ce anume trebuie făcut pentru ca Nonvalorile să nu mai aibă puteri decizionale ?
Cândva, o domnişoară mi-a zis :
- “ Acum îmi dau seama ce om sunteţi şi ce parşiv puteţi deveni … şi cum îi călcaţi pe toţi în picioare ca să vă obţineţi scopul … şi cum nu e cineva de partea dumneavoastră, cum îl spânzuraţi ! ”
Din acest punct de vedere … pe viitor … îmi voi folosi întreaga energie în acţiuni distructive !