Suferim atunci când cineva la care ţinem ne decepţionează … dar ne simţim împliniţi atunci când am descoperit marea iubire.

Uneori, pentru a reuşi în viaţă trebuie să furi … iar după ce ne îndeplinim aceste dorinţe egoiste, uităm să ne mai întrebăm … : Cine suntem oare cu adevărat ?

Ca să înţelegeţi mai bine, daţi ” Play ” la video-ul de pe acest link de internet : http://vimeo.com/34332237

******************************

Nu de puţine ori suntem fermecaţi de cei care până la urmă ne vor face să suferim … iar în momentele de solitudine când ne gândim la ei neîncetat, ne dăm seama că trecutul poate distruge prezentul !

Tot ceea ce clădim cu greu, se poate destrăma într-o clipă şi tot ceea ce cândva pentru noi avea un sens, se poate dovedi a fi doar o mare dezamăgire…iar la final…vom fi victime ale propriilor noastre dorinţe !!!

Ca să înţelegeţi mai bine, daţi ” Play ” la video-ul de pe acest link de internet : http://vimeo.com/31302621

******************************

La un moment dat al vieţii, fiecare dintre noi este obsedat de ceva: unii sunt obsedaţi de funcţii, alţii sunt obsedaţi de bogăţiile materiale, iar alţii sunt obsedaţi de dorinţa de a şti ce urmează după această viaţă efemeră.

De multe ori ne place să ne lamentăm şi să îi criticăm pe cei ce se fac vinovaţi pentru o anumită situaţie.

Dar astfel de deprinderi nu sunt suficiente pentru ameliorarea condiţiei existenţiale.

A tolera perpetuarea unor factori care ne indispun este ca şi când am accepta să fim sclavi ai neputinţei, ai mediocrităţii, ai blazării şi ai neîmplinirii …

În ceea ce mă priveşte, în clipa de faţă, mă obsedează o întrebare : Ce anume trebuie făcut pentru ca Nonvalorile să nu mai aibă puteri decizionale ?

Cândva, o domnişoară mi-a zis :

-  “ Acum îmi dau seama ce om sunteţi şi ce parşiv puteţi deveni … şi cum îi călcaţi pe toţi în picioare ca să vă obţineţi scopul … şi cum nu e cineva de partea dumneavoastră, cum îl spânzuraţi ! ”

Din acest punct de vedere … pe viitor … îmi voi folosi întreaga energie în acţiuni distructive !

Nu mi-am propus să înving sistemul, însă cel puţin pot alege să stărui în aflarea Adevărului … la fel ca filosoful Socrate !

Doar cunoaşterea Adevărului va contura imaginea reală a Nonvalorilor … iar acest Adevăr ne va elibera de tot ceea ce înseamnă mizerie existenţială !

Pentru curajul avut, Nonvalorile nu vor ezita să te sancţioneze iar ulterior vor încerca să te discrediteze chiar şi pe televiziunile pe care le controlează !

Ca să înţelegeţi mai bine, daţi ” Play ” la video-ul de pe acest link de internet : http://vimeo.com/27117774

******************************

Atunci când devii o persoană incomodă,  Nonvalorile se vor uni împotriva ta şi vor încerca să te elimine.

În aceste circumstanţe, trebuie să fii prudent iar singurul tău aliat de nădejde e bine să fie doar Legea … în rest … să nu ai încredere în nimeni !

Dacă poţi să le faci vreodată vreun rău Nonvalorilor … nu ezita : fă-le ! … iar dacă poţi să le faci vreodată vreun bine … atunci, îţi sugerez :  … să stai mai bine în banca ta !

Ca să înţelegeţi mai bine, daţi ” Play ” la video-ul de pe acest link de internet : http://vimeo.com/25523758

******************************

Nonvalorile însă … vor fi mereu în preajma ta !

Atunci când devii alergic la Nonvalori şi îţi doreşti ca acestea să dispară din viaţa ta … încearcă să îi surprinzi : fă-le o reclamaţie !

Dacă Nonvalorile vor avea parte de : un mic Control … de la Minister …. atunci va fi clipa în care vor trebui să dea socoteală pentru faptele pe care le-au comis !

Ca să înţelegeţi mai bine, daţi ” Play ” la video-ul de pe acest link de internet : http://vimeo.com/23411941

******************************

Un singur lucru nu putem nega : ne simţim bine atunci când criticăm !

Nu contează că eşti preot sau că eşti profesor … atâta timp cât eşti o Nonvaloare : te vom critica !

Ca să înţelegeţi mai bine, daţi ” Play ” la video-ul de pe acest link de internet : http://vimeo.com/22608797

***************************

Bujorica şi Marmota se gândiră să organizeze la ele acasă o petrecere magnifică în cinstea lui Păsărel, în semn de recunoştinţă pentru “sponsorizările” pe care le primiseră de la acesta.

Pe lista celor invitaţi se numărau : Păsărel, Cleopatra, rândunica Kommyz, papagalul Extra … şi nu în ultimul rând, Bretonel.

Ne mai dorind să piardă timp, Bujorica puse mâna pe telefon şi le dădu bip, căci nu mai avea credit pe telefon.

Aceştia o sunară rând pe rând şi fură încântaţi să accepte invitaţia făcută de Bujorica, dat fiind că era renumită pentru faptul că era o bună organizatoare.

Prima care ajunse la Bujorica acasă fu prietena ei, Kommyz voiajoarea.

Serviabilă din fire, rândunica se oferi să se ocupe de decorul încăperii unde urma să aibă loc petrecerea.

Marmota era responsabilă de partea culinară, iar pentru această petrecere inventase o nouă ciocolată : ciocolata Marmotela. Era foarte mulţumită de creaţia ei şi de fiecare dată după ce o gusta, se lingea pe bot zicând : “Ciocolata marmotela … îţi vrăjeşte clientela”.

Papagalul Extra fu cel de-al doilea sosit la această petrecere organizată de Bujorica.

El venise într-o navetă extraterestră şi era recunoscut pentru faptul că îi plăcea să viziteze “găurile” negre din univers.

În cele din urmă, Păsărel împreună cu soţia lui, Cleopatra, veniră cu o căruţă trasă de şapte cai înaripaţi la petrecerea organizată în cinstea lor.

Ei fură întâmpinaţi de rândunica Kommyz, care imediat după ce îl văzu pe Păsărel coborând din trăsura, începu să ţopăie într-un picior de bucurie … iar apoi, neputându-şi stăpâni euforia, sări în sus şi se dădu de trei ori peste cap.

De la fereastra casei sale, o văzu şi Bretonel şi îşi dădu seama de faptul că rândunica nu e pe “creaca” ei.

Petrecerea era pe punctul de a începe şi singurul dintre invitaţi care nu îşi făcuse încă apariţia era Bretonel.

Bujorica, dorind să dea startul la petrecere cât mai repede posibil, îşi luă inima în dinţi şi se duse la vecinul ei, Bretonel.

Odată ajunsă la Bretonel acasă, Bujorica îl vrăji pe acesta prin ţinuta provocatoare pe care o purta şi în plus, îi promise că va face tot posibilul ca această seară să fie una de neuitat pentru el.

Într-un final, Bretonel acceptă cu bucurie propunerea Bujoricăi şi îşi luă cu el o sticluţa cu apă sfinţită pe care avea de gând să o folosească în caz de necesitate.

Fiind întuneric beznă, pe drumul de întoarcere către casa Bujoricăi, Bretonel avu un moment de inspiraţie şi îi compusă acesteia o scurtă poezie.

Dorind să îi facă cunoscută Bujoricăi această poezioară, Bretonel o apucă de mână şi cu o voce tandră îi zise : “ Bujorică, Bujorea … Bujorica mea … / Ochii tăi albaştri … îmi luminează noaptea ! ”.

Bujorica fu măgulită de aceste cuvinte şi drept mulţumire, se apropie de Bretonel şi îl pupă pe obrăjori, după care, cei doi continuară să înainteze agale înspre locul unde se ţinea petrecerea.

Odată ajunşi la Bujorica acasă, Bretonel îi salută pe ceilalţi invitaţi şi le spuse că este momentul ca petrecerea să înceapă.

Păsărel, dorind să fie în centrul atenţiei, puse mâna pe microfon şi, pe un glas nemaiîntâlnit, începu să “ciripească” un cântec din lumea păsărelelor care produse efect imediat căci ceilalţi participanţi începură să joace cu foc şi, hipnotizaţi parcă de vocea măiastră a lui Păsărel, aceştia zâmbeau şi băteau ritmic din palme de fiecare dată când îl auzeau pe Păsărel zicând refrenul : “ Banii, banii … mor duşmanii ”.

După ce Păsărel termină de cântat, petrecăreţii luară o pauză pentru a-şi mai trage niţel sufletele.

Papagalul Extra dansase alături de rândunica Kommyz şi fu uimit să o vadă pe aceasta dansând când pe un picior … când pe celălalt.

Extra îşi propuse să o cucerească pe rândunică însă nu ştia cum să o abordeze întrucât rândunica era cam timidă.

La rândul ei, rândunica Kommyz intuia că papagalul Extra o place şi aştepta cu nerăbdare ca acesta să facă primul pas.

Cleopatra, soţia lui Păsărel, îşi dadu seama că această seară ar putea fi şi mai frumoasă dacă petrecăreţii ar renunţa la inhibiţii şi s-ar dezlănţui şi mai mult.

De aceea, ea decise să le “ dea câte o linguriţă ” din licoarea ei fermecată fiecărui participant în parte.

Primul căruia îi “ dădu cu linguriţa ” fu Păsărel.

Acesta, de îndată ce gustă licoarea Cleopatrei, simţi că “ prinde aripi ” şi vru să îşi arate de această dată talentul pe care îl avea la dans.

Îi rugă pe ceilalţi invitaţi să cânte în cor o melodie … iar el începu să danseze.

Păsărel, simţind parcă cum vocea corului îi pătrunde în vene, începu să sară ca un cal sălbatic, iar spre final făcu o piruetă cu triplă întoarcere după care ateriză pe podea făcând şpagatul.

Toţi fură uimiţi de Păsărel şi îl aplaudară neîncetat timp de câteva minute iar apoi luară iarăşi o pauză.

Cleopatra observă că între papagalul Extra şi rândunica Kommyz s-ar putea înfiripa o poveste de dragoste.

O chemă la ea pe rândunica Kommyz şi îi “ dădu cu linguriţa ” din licoarea fermecată.

Imediat după ce gustă din licoarea Cleopatrei, rândunica Kommyz scăpă de timiditate şi simţi un gol în stomac când se uită înspre papagalul care o curta.

Cleopatra se duse apoi către papagal şi îi “ dădu cu linguriţa ” şi lui Extra.

Papagalul Extra era obişnuit să “ i se dea cu linguriţa ” şi să înghită fără să zică nimic.

Şi, de îndată ce licoarea Cleopatrei îşi făcu efectul, Extra o prinse pe rândunica Kommyz de coadă şi începu să repete de două ori consecutiv ca un papagal : “ Nu-i o rândunică mai frumoasă ca tine … / Tu eşti rândunica dorită de mine … ! ”

Rândunica fu cuprinsă de o fericire extatică.

Se întoarse către papagal, îl cuprinse de cioc … şi îl sărută.

Era primul sărut din viaţa ei … şi se sărutase tocmai cu un papagal.

Extra îi mărturisi că o iubeşte.

După ce auzi aceste cuvinte, rândunica simţi cum i se înmoaie picioarele şi îi spuse papagalului că îşi doreşte de la acesta un bebel … un “ Extra ” – bebel.

Cleopatra fu mulţumită când o văzu pe rândunica Kommyz şi pe papagalul Extra cum se iubeau ca doi porumbei.

Cleopatra se duse mai apoi la Bujorica şi o întrebă dacă vrea să îi “ dea şi ei cu linguriţa ”  pentru a-şi arăta îndemânarea la dans.

Bujorica o refuză politicos şi îi zise că ea preferă să bea din sticlă şi nu să “ i se dea cu linguriţa ”.

Bujorica îşi luă singură trei sticle de bere de pe masă şi le turnă pe gât mai repede decât ar fi înghiţit cu linguriţa.

Îl rugă apoi pe Păsărel să cânte şi începu să danseze ca o balerină.

După ce îşi termină acest dans, le declară petrecăreţilor că dacă vor turna cu bere pe ea, vor avea parte de o surpriză plăcută.

Aceştia o ascultară  şi rând pe rând turnară câte o sticlă de bere pe Bujorica.

Singurul care nu îi îndeplini dorinţa fu Bretonel care scoase din buzunar sticluţa cu apă sfinţită şi o aruncă toată pe ea în speranţa că poate aşa vor ieşi din ea demonii desfrâului.

Din pacate, nici chiar apa sfinţită nu avu efect asupra Bujoricăi căci aceasta începu să danseze la bară ca o adevărată profesionistă.

Atmosfera se încinse repede … şi Bujorica dorind să îi impresioneze pe petrecăreţi, începu să se dezbrace  iar la finalul dansului aceasta era goală-puşcă.

Toţi o aplaudară cu frenezie şi o felicitară pentru “ ţinuta ” ei naturală.

Bretonel stătea deoparte şi de îndată ce se făcu linişte în încăpere, se duse către Bujorica şi îi zise :

-  Frumuseţea unei femei nu stă în goliciunea ei, ci în inteligenţa ei !

Omul se află mereu în situaţia de a fi o “parte” într-un “întreg”.

Fiind o fiinţă socială, existenţa omului este legată de cea a colectivului.

Ceea ce el gândeşte şi ceea ce el face, îl diferenţiaza însă de colectivitate.

Relaţia de convieţuire a individului cu un colectiv se face după anumite norme legale.

Atunci când drepturile noastre fundamentale sunt încălcate de către deciziile luate de un colectiv, cel mai bun demers pe care îl putem face pentru a restaura normalitatea este să ne adresăm Instanţei.

După cum bine ştiţi deja, am atacat în instanţa decizia de sancţionare  pe care consiliul profesoral al liceului la care lucrez o stabilise în cazul meu.

Dacă doriţi să vedeţi Hotărârea adoptată de Tribunal în procesul pe care l-am înaintat liceului, vă invit să apăsaţi pe link-ul de mai jos :

http://georgianp.files.wordpress.com/2011/02/hotarare-liceu.pdf

**********************************

Prin sentinţa pronunţată, Tribunalul a admis plângerea mea şi a anulat decizia de sancţionare.

Aşadar, sancţiunea pe care mi-o dăduse consiliul profesoral s-a situat dincolo de Lege … iar dincolo de Lege începe … abuzul !

Nu de puţine ori auzim spunându-se că dascălul trebuie să fie model de existenţă pentru elev.

În situaţia de faţă, potrivit ar fi ca şi unii profesori de la liceul unde lucrez să fie percepuţi ca nişte modele, căci ei au “onoarea” de a fi … “modele” de abuz.

Acea decizie de sancţionare nu e o simplă eroare, ci ea este expresia unei răzbunări programate născută dintr-o ură a colectivului faţă de mine.

De fiecare dată când îmi aduc aminte de consiliul acela profesoral în care au votat sancţionarea mea … de fiecare dată mă apucă o senzaţie de vomă chimicală.

Oamenii dacă vor putea să îţi facă vreodată vreun rău … ţi-l vor face !

Iar cei care pretind a fi credincioşi, dacă vor avea ocazia să zică şi ei o vorbă de ocară la adresa ta, o vor zice … şi nici măcar nu vor regreta !