Vietile altora,- Das Leben der Anderen,- The Lives of Others

leben-der-anderen-das-120833-186Regizor :

Florian Henckel von Donnersmarck

Distributie: 

Ulrich MüheSebastian KochUlrich Tukur

Genul:

Drama

Durata: 137 minute

Premiat la Oscar (cel mai bun film strain-2007), nominalizat laGolden Globes, castigator a altor numeroase premii internationale.

 

Scurta descriere : 

Cred ca acest film se adreseaza persoanelor cu un nivel de inteligenta peste mediu . Pe IMDB ocupa pozitia 53, obtinand nota 8.50.

Mi-a placut foarte mult acest film. Desi este un film german, iar subtitrarea am avut-o in engleza, mi-a fost usor sa inteleg actiunea acestuia.Il recomand oricarei persoane care doreste sa inteleaga mai bine masinaria securista a Partidului Comunist si mai ales carcterul murdar al oamenilor care faceau parte din acest partid.

Pentru cei ieşiţi din socialism, Das Leben der Anderen atinge punctele nevralgice ale oricărei drame individuale pusă la cale în acea lume a cărei otravă pare lesne uitată în interesele imediate ale unui prezent suspendat, poate, chiar de menţinerea deschisă a rănilor fizice şi morale produse atunci. Pentru cei care nu au gustat licorile acelea, Das Leben poate fi o poveste excepţională, dincolo de orice încadrare istorică a termenilor ei. De altfel, tot ceea ce se petrece pe ecran este condus cu o mînă sigură, pe o muzică deosebită, iar jocul actorilor (Ulrich Mühe în special) este o continuă performanţă.

Florian Von Donnersmarck (scenariu, regie) n-a plasat întîmplător acţiunea primului său lungmetraj – Das Leben der Anderen / Vieţile celorlalţi – în 1984. E anul în care sistemul est-german de supraveghere a (şi împotriva) populaţiei ajunge la apogeu: 100.000 de lucrători STASI plus 200.000 de turnători. O reţea care servea Partidul Big Brother sub deviza „Să ştim totul” despre viaţa celorlalţi.

Rebelul sistemului securist, instalat de comunisti in Germania de Est, e Căpitanul Gerd Wiesler (Ulrich Műhe), un produs stas al STASI, care e însărcinat să găsească o probă împotriva scriitorului Georg Dreyman (Sebastian Koch), aparent loial sistemului. Suspiciunea a fost formulată de ministrul culturii care de fapt rîvnea la iubita „inginerului de suflete„, cum îi numeşte nomenclaturistul pe poeţi (citîndu-l pe Stalin).

Wiesler, securistul robotizat, se pune pe treabă, adică pe ascultat 24/7. Doar că, în timp ce se scufundă în viaţa subiecţilor, cyborg-ul începe să dea rateuri şi… semne de viaţă. „Poate asculta cineva muzica asta şi să mai fie rău?” se întreabă Dreyman după ce interpretează la pian Sonata for the Good Man (acesta e şi momentul declicului / răzvrătirii atît pentru urmărit cît şi pentru urmăritor ). Scriitorul tocmai aflase că prietenul său s-asinucis de disperare. „Interzis” de regim timp de şapte ani, regizorul fără regie se simţea „ca un morar fără moară”. Moartea pare singura cale de a evada dincolo.

Într-o societate în care se cunoaşte cu exactitate cîte perechi de pantofi are fiecare individ (3,2), cîţi elevi iau 10 la bac (6.437), în care şi curvele lucrau după un plan, statistica din RDG nu mai număra sinuciderile. Omul înceta să mai conteze. Dar perfidia nu se opreşte aici. STASI elimina opozanţii fără să recurgă la violenţă, cu o rigoare… cum să-i zic?… ştiinţifică. Într-o lucrare de la academia de securişti, scriitorii erau clasificaţi în cinci categorii. Dreyman era tipul 4. Tipul acela care are nevoie de contact uman, de discuţii,… de ceilalţi. În cazul lui, erau prescrise cîteva luni de izolare totală şi gata! Nu s-ar mai fi apropiat în veci de masa de scris.

O lumină pîlpîie şi în cel mai întunecat loc. Tînărul regizor Von Donnersmarck a compus o sonată pentru această lumină. Pentru omul care se opune chiar dacă ştie că nu poate îndrepta un sistem strîmb. Se va îndrepta măcar pe sine. Nu poţi să vezi filmul ăsta şi să nu te gîndeşti la ţărişoara ta, la România (mai ales în contextul discuţiilor proaspete despre „securiştii patrioţi„). Nu ştiu de ce, dar interpretarea à la roumaine a unei Sonate pentru securistul bun ar suna fals şi cacofonic.

Regizorul acestui film readuce cu măiestrie pe ecran universul anilor de opresiune comunistă, şi, chiar dacă îşi propune să povestească istoria unuia dintre extrem de puţinii ofiţeri cu conştiinţă, din poliţia secretă, reuşeşte sa descrie o lume în care cenzura, listele negre, întreruperea brutală a carierelor din cauza unui cuvânt spus cui nu trebuie, folosirea torturii în interogatorii, adică anihilarea totală a drepturilor omului reprezintă norma, standardul şi nu excepţia de la regulă. Indiferent de numele organizaţiei supreme în aparatul de partid şi de stat, indiferent de limba vorbită, personajele piesei sunt aceleaşi în oricare dintre spaţiile geografice din spatele Cortinei de Fier: mahărul politic, carieristul securist şi agentul completat devotat sistemului care l-a creat. Iar metodele, frica şi instrumentele de manipulare prin frică, sunt surprinzător de familiare.

Secvente din film : 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s